Retromobil Club România a organizat sâmbătă, 12 aprilie 2014, în 21 de oraşe din ţară, Retroparada Primăverii, o manifestare care deschide sezonul de expoziţii şi manifestări ale clubului în anul 2014.
Expoziţia din Bucureşti a fost organizată în Parcul Carol, între orele 10.00-12.00, ulterior, participanţii deplasându-se spre Urlaţi, la o petrecere în aer liber organizată la Conacul dintre Vii.
Dacă acum 4-5 ani motocicletele nu erau prezente la acest gen de manifestări, înfiinţarea Secţiei Moto "Retromotor" în cadrul Clubului a condus la capacitarea membrilor, astfel că anul acesta au fost prezente 3 motociclete: MZ BK350 şi 2 MZ 125. Dacă vremea capricioasă nu ar fi oprit şi pe alţii să plece de acasă, cred că prezenţa motocicletelor şi a motocicliştilor ar fi fost mai mare.
Supriza manifestării a reprezentat-o, fără îndoială, recent importatul trike Messerschmitt KR200, o maşinuţă tare haioasă, care îşi are originile şi în producţia de motociclete. Numele modelului, KR, provine din germanul "Kabinenroller", adică "scuter cu cabină".
Maşina-scooter are un motor în doi timpi, cu o cilindree de 191 cmc şi este o adevărată încântare, câştigându-şi repede zeci de asdmiratori, mai ales printre cei mai mici pasionaţi de automobilele şi motocicletele de epocă.
O să detaliez acest vehicul, împreună cu un alt vehicul aflat în proprietatea domnului Axel Kohnen (membru RCR) într-o prezentare viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu