sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Unde ne intalnim sambata seara?



Daca duminica trecuta Geani si Cristi si-au rupt degetele, executand o mare lucrare la frane, pentru sambata asta imi propusesem finalizarea partii de electrica de la motocicleta, in rest fiind pregatita, in mare, sa iasa la probe. Pe langa nenea Cristi, mi-am chemat vechi prieteni, fiind dator cu un gratar si un pahar de tuica de multa vreme, astfel ca in MCV au mai poposit Aleko, Rabinu si Petrica, mai tarziu aparand si Ciro si Dumi de la Ploiesti. Ahh, si pe seara, ultimul, dar nu cel din urma, ci foarte din urma, a aparut si Vali (aka Valicaddy), deja cand se terminase festinul.

"Intrunirea din prispa casei" a inceput cu cate o tuica de cap de locuitor, ulterior trecand la lucruri ceva mai grele, care sa-i faca pe participanti sa uite de gerul din sudul bucurestean, care a tooot continuat, buna dispozitie si discutiile vesele facandu-ne sa uitam de Bemvenipra. Intr-un oarecare final, am scos si motocicleta din garaj, cica sanchi, sa lucram la ea la soare, dintre cei stransi doar nenea Cristi lucrand in mod intelectual, pana si-a adus aminte cum a legat firele si cautand buba aprinderii, doar-doar i-o da de cap. Interesant e ca a si reusit si apoi a tinut-o numai in porniri, ba din buton, ba din pedala, neuitand sa baraie saracul tractoras cum ii sta bine unui fara tobe. In rest, noi am stat si am facut pe chibitii de pe margine, am pornit M-ul civil, il las pe Pedro sa va povesteasca cand o sa il intalniti live despre cum a pornit motocicleta si in ce conditii (e drept ca pana si pe mine m-a uimit) si dupa ce ne-am saturat sa il ajutam cu sfaturi neavenite pe nenea Cristi, ne-am apucat si de gratar, ca doar de aia ne stransesem. Si dupa ce-am mancat fripturici, pastramici, mici cam mici, ne-am continuat povestile pana ne-am dus acasa. Si-am incalecat pe-o sa de motocicleta si v-am spus o poveste cam cocheta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu