joi, 28 aprilie 2011

Renaşterea

Una dintre motocicletele postbelice preferate ale lui Gabi este beemerul folosit de Miliţia Română atunci când efectua misiuni de însoţiere a coloanelor oficiale, în special pe cele ale conducătorului mult iubit. De aceea, am hotărât că pe lângă celelalte proiecte aflate în desfăşurare, putem să începem lucrul şi la BMW R60/5, chiar după ce am terminat cu expoziţia Retromotor. Deocamdată, ne-am rezumat doar la reconstruirea motocicletei, aceasta fiind desfăcută pentru o mai bună conservare precum şi la identificarea pieselor care necesită înlocuire (din fericire, doar un cablu şi un cauciuc intră în ecuaţie) sau a modalităţii de lucru.

Ce este îmbucurător este că părţile mecanice, deşi au fost îngrijite necorespunzător, calitatea pieselor fabricantului german şi-a spus cuvântul, astfel că atât motorul, cutia de viteze cât şi grupul se prezintă într-o stare foarte bună.

Rog să scuzaţi pozele făcute cu telefonul, încerc (câteodată) să mai îmi protejez aparatul de fotografiat, să nu îl murdăresc cu uleiul/benzina de pe mâini.

marți, 19 aprilie 2011

Industrial zone

Duminică, profitând de vremea excelentă, am scos Bemvenipra la nişte plimbări pe câmpurile din zona IMGB, verdeaţa din zonă parcă inspirând motocicleta să tragă aşa cum ştie o inimă bavareză.





În pregătirea plimbării, mi-am găsit timp să schimb uleiul şi filtrul de ulei, operaţiunea necesitând ceva veleităţi tehnice plus cric de maşină şi multă voinţă, în condiţiile în care capacul filtrului de ulei este chiar în dreptul cadrului, astfel că trebuie să desfaci axul faţă, să cobori/urci motorul cu ajutorul cricului, să desfaci şururile pe rând şi tot, e chiar distractiv dacă nu ai fi tu cel care faci operaţiunea.



miercuri, 13 aprilie 2011

Foto 3 Retromotor





Foto 2 Retromotor











Foto Retromotor










Retromotor 1, deja istorie

Hei, şi a fost Retromotor. Cu oboseală, stres, bucurie ulterioară pentru o treabă bine făcută, cu personalităţi la stand, cu mulţi iubitori ai motocicletelor clasice, cu mulţi curioşi pe care sper să îi convertim cu ajutorul acestei expoziţii în adevăraţi iubitori, cu ochi încântaţi de minunile motorizate. La stand au putut fi admirate 8 motociclete istorice produse de firmele B.M.W., Zundapp, MZ, Puch si D.K.W. Modele solo sau cu ataş, restaurate profesional sau in fază de proiect precum şi MZ 125, motocicletă aflată în stare de conservare, cu vopsea originală, din colecţii particulare sau din colecţia Muzeului Militar National, motocicletele expuse au atras ca un magnet pasionatii bijuteriilor pe două roti. In premieră motocicleta Zundapp KS 750 ("Saharianul" atât de "vânat" de colecţionari), a fost expusa in afara locatiei Muzeului National Militar “Regele Ferdinand I” Bucureşti, fiind insoţită de dl. Marian Rosu, membru al Asociatiei “Dorobanti 6”, echipat in uniforma armatei romane din cel de-al doilea Razboi Mondial. Vă propun pentru Retromotor 2, expoziţie pe care sper să aibă loc în toamna acestui an, alte noutăţi din colecţii particulare, potenţialul motocicletelor clasice din România nefiind exploatat până în prezent, iar pe colecţionarii acestor vehicule necapacitându-i nimeni în participarea la astfel de manifestaţii.

Mulţumesc participanţilor Retromotor, pentru achiesare la o idee pe care vreau s-o menţinem vie cât mai mult:

- dlui Dan Petcu (MZ-uri 250 ES)

- Cristi Dumitrescu (MZ 125 conservat)

- familiei Ulmeanu (BMW R12 si R60/2, BMW R12 în curs de recondiţionare), împreună cu echipa.

- dlui dr. George Danciu (Puch 125 si DKW Nz 350/1), împreună cu echipa.

- dlui Marian Roşu, reprezentant al Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand" (Zundapp KS750--un viitor subiect de discuţie pentru o colectă de fonduri în vederea măcar a restaurării vizuale)

- Gabi Păunescu (BMW R27), împreună cu echipa, adică eu.

De asemenea, vreau să îi mulţumesc mult lui Cosmin Bizon pentru realizarea într-un timp ultrascurt şi în mod profesional al bannerului Retromotor precum şi pentru realizarea în viitorul apropiat al siteului retromotor.ro, lui Cristi Ciornei de la Ural Moto pentru prezentarea în stand a unui Ural Retro 2002 destinat iubitorilor de motociclete cu ataş ceva mai moderne, prietenilor noştri Elvis, Iulian ş.a pentru ajutorul dat în materie de logistică.O menţiune specială pentru Bogdan Coconoiu "Automobilia", pentru ajutorul dat la organizare, prezentare, idei, sculat dimineaţa la 6 să printeze, toată aprecierea mea o ştie deja, etc.


luni, 11 aprilie 2011

Retromotor-istul

Cum îmi trece un oboseala, vă postez multe multe fotografii făcute la stand.



Până atunci, un puşti retromotorist.