luni, 27 septembrie 2010

Cutia de viteze.

Un episod destul de important, caruia nu pot sa nu ii dau atenţie, este modificarea cutiei de viteze de nipru, pentru a functiona in parametrii corecti cu motorul de BMW. Nu o sa va spun prea multe, intr-un episod anterior va spusesem deja ca Gabi mi-a solicitat sa nu public amanuntele modificarii pana nu suntem siguri de functionalitatea corecta, asta in ideea in care ceea ce am facut noi nu am gasit pe alte siteuri straine, nu am copiat modificarile polonezilor, francezilor sau austriecilor, modificarea s-a produs pe baza unei ideii propri. Doar cateva foto, va rog sa-mi spuneti cum vi se pare modificarea.

joi, 23 septembrie 2010

Ahh, ce simfonie!

Ce sonată domle, ce cvartet de zgomote abracadabrante, ce muzică de cameră închisă, simfonie dom'le, simfonie, parol, dacă îţi spui eu!
Ce sunet mirobolant eliberează BMW-ul când îl porneşti fără tobe, ce flăcări dă el pe evacuări (tre sa umblam la avans), ce vis frumos al unei nopţi de toamnă se împlineşte când îţi gâlgâie bemveu şi dă să plece, mâncând jăratec.
Profitând de vizita lui Adrian de acum 2 seri, care a făcut pe reporteru, ni s-a pus pata pe R80 lui Gabi şi am început să-l chinuim, poate-poate, da' al dracului bavarez s-a încăpăţânat ca un taciturn ce este şi şi-a încălzit electromotorul de nu mai trebuia sobă în atelier. Gabi a scos tacticos electromotorul, a constatat CĂ CĂrbunii este varză şi l-a înlocuit frumuşel cu eletromotorul meu.
Rezultatul s-a lăsat ceva minute aşteptat, BMW-ul nu a plecat imediat (doar nu mai fusese pornit de ceva ani), dar a plecat până la urmă şi ce frumos a plecat, că nu ne mai venea să-l oprim, dar zgomotoul produs la 11 noaptea nu cred că i-a încântat la fel de mult pe vecini la fel cum ne-a încântat pe noi.
Filmuleţul cu pornirea motocicletei o puteţi vedea aici http://www.youtube.com/watch?v=N1YB35nE6ps, încă nu am învăţat/ştiu cum să postez direct filmuleţul aici cu nush ce dracu cod.
Am sudat şi cutia de viteze, Sirius încă o dată a dat dovadă de profesionalism, dar în privinţa timpului de executare a cam dat cu oiştea în gard, speram să am problema rezolvată într-un timp mult mai scurt (nu pot să-l condamn nici pe el, are enorm de mult de lucru, sunt destui melteni care dau cu Ursuleţu prin gropi şi strică mândrii de jante OZ şi alte nebunii).
Am ceva probleme şi la amortizoarele spate, cadrul de Nipru este generaţie mai veche şi are altfel prinderile de sus, dar sper ca în week-end să rezolv problema.

luni, 20 septembrie 2010

Uf, am scăpat.

Am scăpat de muncă!!! Acum e bine sa îţi te bucuri de treaba asta, dar sâmbâtă, când ne-am apucat de dezbrăcat BMW-ul luat de la tânărul meltean din episodul anterior, am început cu inima strânsă.
Ziua a debutat cu o vizită scurtă la editia a XII-a a Raliului Memorial Giurgiu 1904 ( detalii găsiţi pe blogul lui Bogdan, http://automobilia-romania.blogspot.com/2010/09/mai-trecut-un.html ), unde Gabi a venit cu R27.
După ce am vizionat maşinile prezente (din păcate, nici o altă motocicletă în afară de cea a lui Gabi, eu m-am sacrificat şi am umplut Loganul de pitici) împreună cu puştimea din dotare, ne-am retras la un photo session, că altfel încep "grădinarii" corul de urlete şi plânsete că nu sunt plimbaţi.

După plimbarea de dimineaţă oferită piticilor, ne-am retras în atelier unde am început bocăneala de rigoare. Am muncit un pic până am desfăcut carenatura, tobele şi restul accesoriilor de pe moto, faptul că a fost ţinută afară fără a fi protejată a dus la corodarea şuruburilor şi implicit la munca susţinută stahanovistă pe care a trebuit să o aplicăm.

Sub impresia primei vizualizări a motocicletei, atunci când nu am reuşit să mişcăm motorul, am purces la desfacerea capacelor de chiuloasă să vedem ce surpriză neplăcută ne aşteaptă. Speram să nu fie mai mult de o blocare a segmenţilor şi totodată speram ca uleiul pus de Gabi în capul pistoanelor să îşi fi făcut treaba. La cilidrul din stânga treaba a mers strună, totul a fost în regulă, deja ne gândeam cu amărăciune că la cilindrul din dreapta vom avea probleme datorită faptului că motorul nu a fost rotit şi au rămas supapele deschise. Şi aici vine surpriza plăcută....totul e în perfectă stare de funcţionare, deci am scăpat de muncă. Normal că Gabi, în "optimismul" lui de a pune mereu răul înainte, a început să spună că e posibil ca ambielajul să fie de vină, de aia nu am reuşit noi să învârtim motorul în mai, când am fost să-l vedem. Până la urmă, după ce l-am studiat pe toate părţile, motorul e în minţile lui, doar prezintă un pic de oxid pe deasupra, este pregătit trupeşte (după ce îi schimbă uleiul şi reglăm jocul supapelor) şi sufleteşte să echipeze MT-16 lui Gabi. Nu am reuşit să-l pornim, oricum încercările de pornire au fost timide şi s-au desfăşurat cu o baterie muribundă, îl aşteptăm zilele astea pe Coco să ne lumineze calea electrică, Forţa fie cu noi!


Asta e ce a mai rămas din motocicletă. Ahh, btw, contra unui zâmbet generos sau unui "mulţumesc", se donează carenatură de BMW R80RT de poliţie în stare relativ bună.